Senatorii PSD: Nicolaescu, rol important în dezvoltarea mișcării artistice și a parlamentarismului

Senatorii PSD: Nicolaescu, rol important în dezvoltarea mișcării artistice și a parlamentarismului
Publicat: 03/01/2013, 23:32
Actualizat: 28/09/2018, 22:57

Grupul senatorial PSD afirmă, într-un comunicat remis, joi seară, agenției MEDIAFAX, că Sergiu Nicolaescu a jucat „un important rol în dezvoltarea mișcării artistice, dar și în laboriosul proces al parlamentarismului, căruia i s-a dedicat cu rigurozitate”.

„Grupul senatorial al Partidul Social Democrat își exprimă tristetea la plecarea din viață a celui care a fost titanul cinematografiei naționale, regizorul și senatorul Sergiu Nicolaescu. Cuvintele sunt prea puține pentru a exprima o pierdere ireparabilă pentru cultura din România. Personalitate de elită – maestrul Sergiu Nicolaescu a jucat un important rol în dezvoltarea mișcării artistice, dar și în laboriosul proces al parlamentarismului, căruia i s-a dedicat cu rigurozitate. În aceste momente grele, transmitem familiei îndurerate și tuturor colaboratorilor care l-au iubit și apreciat sincere condoleanțe. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în comunicatul grupului, semnat de senatorul Ilie Sârbu.

Cineastul Sergiu Nicolaescu a încetat din viață joi dimineață, la Spitalul Elias din București.

Sergiu Nicolaescu a decedat joi, la ora 8.20, în urma complicațiilor cardiace și pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunțat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 și recent fusese operat de peritonită.

Cineastul Sergiu Nicolaescu, decedat la vârsta de 82 de ani, a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecție impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în același timp, haina de regizor, scenarist și actor, cu o abilitate neobișnuită.

În 12 decembrie 2012, senatorul PSD Sergiu Nicolaescu le adresa mulțumiri colegilor din Senat pentru perioada petrecută împreună, precizând că nu a mai candidat pentru un nou mandat deoarece mai are puțini ani de trăit pe care vrea să-i termine în profesia sa.

„Vreau să vă mulțumesc pentru acești patru ani minunați pe care i-am petrecut împreună, în care dumneavoastră mi-ați dăruit stimă și considerație, simțăminte pe care și eu vi le datorez. Mai am puțini ani de trăit și mi-am dorit să-i termin în profesia mea, pentru acest lucru nu am participat la alegeri. Vreau să vă spun un sincer «La revedere!» și vreau să vă spun în același timp «La mulți ani!» și sărbători fericite”, spunea Nicolaescu de la tribuna Senatului, în ultima ședință a actualei legislaturi, fiind aplaudat de cei prezenți.

Filmografia lui Sergiu Nicolaescu – regizor, actor de film, scenarist și producător de film – cuprinde peste 50 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” (1971), „Cu mâinile curate” (1972), „Osânda” (1976), „Ultima noapte de dragoste”, „Nea Mărin miliardar” (1979), „Ciuleandra” (1985), „Mircea” (1989), „Coroana de foc” (1990), „Triunghiul morții” (1999), „Orient Express” (2004), „15” (2005), „Supraviețuitorul” (2008).

Dacă filmul „Orient Express” a fost cea mai vizionată premieră românească a anului 2004, probabil că cea mai impresionantă producție semnată de regizorul Sergiu Nicolaescu a fost „Mihai Viteazul” (1979), cu Amza Pellea în rolul principal – creație de referință în istoria filmului românesc.

Printre cele mai recente filme ale sale se numără „Ultimul corupt”, lansat la începutul acestui an și care este o continuare a lungmetrajului „Poker” (2010).

Sergiu Nicolaescu a fost ales pentru prima dată parlamentar în 1990, pe listele FSN, iar în actuala legislatură a încheiat al cincilea mandat în Parlament. Singura legislatură în care nu a fost parlamentar a fost cea din 2004-2008. Nicolaescu a fost membru al Comisiilor de cultură din Senat în fiecare legislatură și a deținut președinția comisiei în actuala legislatură. El s-a numărat, totodată, printre cei care au luat parte la Revoluția din 1989.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Apple anunță reduceri de sute de dolari la unele modele de iPhone
×